Șeful Consiliului Județean (CJ) Vaslui, Dumitru Buzatu (PSD), participă, vineri, la funeraliile fostului președinte al Venezuelei Hugo Chavez, pe care îl consideră „un mare lider al stângii contemporane”, el spunând că plătește din banii săi costurile acestei deplasări.
Dumitru Buzatu, care conduce de 12 ani filiala județeană Vaslui a PSD, susține că deplasarea la Caracas, în Venezuela, o face singur, în calitate de om politic și de lider al social-democraților vasluieni.
El spune că deplasarea cu avionul îl costă 1.500 de euro și că va suporta aceste costuri din banii săi.
„Fac această deplasare în Venezuela, la funeraliile fostului președinte Hugo Chavez, întrucât am considerat că este un mare lider al stângii contemporane. Toți cei care sprijină aceste valori trebuie să marcheze astfel de momente prin prezența alături de cei îndoliați”, a declarat, vineri, pentru corespondentul MEDIAFAX, președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu.
Președintele venezuelean Hugo Chavez a decedat, marți, la Caracas, la vârsta de 58 de ani.
Funeraliile vor avea loc vineri, începând cu ora 11.00 (17.30 ora României), la Academia Militară din Caracas, unde sute de mii de persoane vin să se încline, de miercuri, într-un șir necontenit, în fața trupului neînsuflețit al lui Hugo Chavez, decedat din cauza cancerului.